Inspirat de jocul cu acelasi nume, Far Cry – filmul ne plimba pe insule intesate cu soldati, creaturi, laboratoare secrete, experimente excentrice si multi morti. Tom Moore si Valerie Constantine, jurnalisti, sunt trimisi sa investigheze neregulile de pe insula. Valerie e dusa pe insula cu barca de catre un fost soldat, retras in salbaticia locurilor, actualmente capitan pe un vas mic, cu care plimba turistii dornici sa vada balene.
 
Se pare ca in laboratorul finantat chiar de guvernul american, doctorul excentric Krieger creeaza soldati modificati genetic, cu o piele impenetrabila pentru gloante, de necontrolat in ceea ce priveste agresivitatea, adevarate masini de ucis. Lui Jack si Valerie le ramane sarcina de a cerceta situatia si, eventual, de a restabili normalitatea.

Singurul lucru ramas de la joc, in afara numelor personajelor principale, este camasa inflorata a lui Jack. Din cate am inteles, jocul a fost bine vazut de specialisti, dar si de cei ce l-au jucat. Din pacate, produsul cinematografic e slab, singurul lucru care-l salveaza e umorul cu care a fost dotat si care ii da o aura de film usurel si relaxant. E genul de film slab care are meritul de a nu te enerva tocmai pentru ca are oaresce umor si te binedispune.

Am reusit sa fac filmul de pe scaun, fara eforturi, intrucat actiunea este incredibil de previzibila. Cam prea mult comando, personaje si actiuni trase de par, clisee si stupiditati. Seamana foarte bine cu un episod din serialul de desene animate Spioanele, asemanare izbitoare in ceea ce priveste personajele, actiunea, intriga si maniera puerila in care rezolva cei doi situatia. Mai ramanea ca Jack sa scoata din joben un iepure sau un porumbel pentru ca, in rest, le-a facut pe toate: a oprit gloante cu usa de la masina, doboara cu mainile goale soldati inarmati iar gloantele lui vor atinge din prima dusmanii, in timp ce primele focuri de arma ale dusmanilor sunt numai de avertizare, fara sa-l nimereasca pe Jack intrucat, asa cum ne-am obisnuit, personajul principal nu va fi impuscat decat daca vrea scenaristul, si numai pentru a-l eroiza. Exact asta s-a si intamplat, Jack fiind la un moment dat impuscat dar asta nu l-a impiedicat sa fie erou pana la capat. S-a legat smechereste in talie cu o carpa si a fost ca nou, numai bun de alergat dupa soldati si de sarit in lac. Eroul nu va fi niciodata abandonat de scenarist. Scenaristul il va ajuta ori de cate ori este nevoie, si chiar daca avem senzatia ca i s-a infundat la un moment dat, nimic nu este ceea ce pare. Conform acestui principiu, Jack si Valerie, uzi si infrigurati, gasesc in mijlocul padurii o casa saracacioasa de care soldatii nu stiau dar dotata cu utilitatile neceasare: un pat, o lampa cu gaz in ea si paturi. Este evident ce se va infiripa intre cei doi, pentru ca numai un singur lucru se poate petrece intre o tanara frumoasa si un barbat atragator, puternic si pe deasupra, si cu un accent german fermecator.

A primit nota de trecere de la mine probabil din cauza conjuncturii, sau poate a dispozitiei mele de moment. Desi slab, plin de conformismele americane cu care ne-am obisnuit, neveridic, pueril, da o stare de bine si de relaxare cerebrala, ca si cum ai juca jocul pe calculator sau ai privi un episod de desene animate. Face parte din genul acela de filme care vor fi difuzate peste jumatate de an pe vreun post de televiziune la ora de maxima audienta, promovate cu ardoare cu tot arsenalul de marketing din dotare, la care eu, cel putin, cu siguranta nu ma voi mai uita a doua oara.