Mynsc (ne-)a lipsit un timp, dar a revenit saptamana trecuta. Si pentru ca stim cu totii pasiunea lui pentru Lost, revine in forta, cu o recenzie lunga si de calitate.

Continuand curentul indus de precedentele finaluri de sezon, “There’s No Place Like Home” a fost atat de dens incat se pot scrie carti intregi despre aceste 2 ore si jumatate. As indrazni chiar sa afirm ca se poate dilua lejer intr-un serial usor de digerat, lung de vreo 5,6 sezoane. Am fost plimbati prin toata gama de emotii, fiind inecati in lacrimi in momentul reintalnirii dintre Des si Penny, aruncati in hohote de ras de fiecare data cand Sawyer tranteste cate un “one liner” specific si lasati cu gura cascata aproape la fiecare cuvant rostit de Ben. Bine, ar mai fi si fustrare si o dorinta acuta de a sparge monitorul de fiecare data cand Jack face pe incapatanatul dar asta sunt destul de sigur ca e ceva subiectiv 

Surprinzator pentru Lost, una din scenele cele mai memorabile ale acestui episod a fost una de actiune, Sayid si Keamy reusind sa realizeze o lupta cum nu-mi aduc aminte sa mai fi vazut vreodata in serial. Si avand in vedere ca intreaga productie a ultimelor episoade a fost un pic in graba aceasta scena merita cu adevarat sa fie considerata una dintre cele mai reusite ale finalului de sezon. Ok, una calda si una rece … daca tot am amintit de graba indusa de greva trebuie sa amintesc si 2 dintre principalele sale consecinte. In primul rand efectele speciale au fost extrem de slabe. Doar daca ne uitam la explozia vaporului sau scena in care pasagerii realizeaza ca elicopterul pierde combustibil ne dam seama cat de apasator a fost deadline-ul pentru intreaga echipa de productie. In al doilea rand, am avut vaga impresie ca unele dialoguri nu au fost la fel de profunde pe cum ar fi trebuit sa fie in mod normal. Am ramas cu senzatia ca scriitorii au fost fortati sa renunte la unele easter eggs sau inflorituri in timpul discutiilor mai putin esentiale. Gata, promit ca nu mai observ nimic rau pana aproape de sfarsitul acestui articol 

Daca cu 2,3 episoade inainte de final mi-era frica de disparitia din randul celor vii a lui Miles, Charlotte, Daniel sau Frank, iata ca scriitorii au avut cu totul alte planuri pentru ei. Cel putin Charlotte si Miles indraznesc sa zic ca au fost ridicati la rang de personaje cruciale pentru viitorul sezon. Pe Miles il banuim de ceva vreme de faptul ca destinul sau pe insula e unul extrem de important. Motivul pentru acest lucru e abilitatea sa de comunicare cu spiritele, abilitate ce devine mai puternica de la episod la episod. Este destul de evident in acest moment ca el poate vorbi nu doar cu spiritele celor morti insa se intelege de minune si cu soaptele atotstiutoare ce pot fi intalnite mai la tot pasul in jungla Lost (poate din cauza ca nu sunt altceva decat sufletele celor morti pe insula de-a lungul anilor, suflete ce inca nu si-au gasit linistea datorita faptului ca insula inca mai are nevopie de ele chiar si in aceasta forma). Unul dintre primele indicii in acest sens a fost scena taiata din “The Economist” in care nimeni altcineva in afara de insula nu i-ar fi putut spune ca acel scut e oprit. Probabil au considerat ca e prea devreme pentru o astfel de dezvaluire, lasand confirmarea finala pentru sfarsitul sezonului, mai exact discutia sa cu Charlotte. Considerand reactia sa in momentul in care Miles ii zice ca a mai fost pe insula si totodata stiind ca inainte de asta Charlotte avea de gand sa plece cu Daniel spre vapor … putem afirma cu o oarecare siguranta ca si pentru ea vestea data de Miles e noua. Ce ar insemna asta ? … In primul rand ar aparea o umbra de indoiala asupra tuturor personajelor de pe insula. Oare nu ar putea toti suferi de aceasta amnezie care a dat peste Charlotte, e chiar asa de greu de crezut ca absolut nimeni nu e la prima vizita aici ? Indicii sunt destule si teoria e destul de veche. Povestea lui Desmond e unul din principalele … de zeci si zeci de ori a fost nevoit sa-l vada pe Charlie murind. Initial am fost tentati sa credem ca doar Desmond a trecut prin acest ciclu, insa devine din ce in ce mai probabil ca toate intamplarile de pe insula sa fie la a mia desfasurare. Ceea ce ar explica si postura de mini-zeu al lui Ben … a reusit sau a fost ajutat sa dea la o parte aceasta amenzie si practic totul este pentru el o lectie mult prea bine invatata. Dovada afirmatii de genul “Asta nu trebuia sa se intample” sau ” A schimbat regulile!”. Si sa ne oprim un pic si la aceasta ultima propozitie … prin asta sunt sigur de faptul ca scriitorii vor sa ne dea de inteles ca acest ciclu curent va fi unul decisiv, unul in care insula si ocupantii sai isi vor gasi in sfarsit linistea, intr-un fel sau altul.

Ahh, cui nu-i plac duelurile verbale dintre Jack si Locke. Mai ales cand Locke castiga detasat precum a facut-o in acest episod. Pentru prima oara de cand ma uit la serial mi s-a facut mila pentru personajul Jack de pe insula. Practic in aceasta scena s-au intalnit un Jack mai confuz ca niciodata care inca refuza sa creada contrar tuturor indiciilor ca innoata impotriva curentului, si un Locke ce in sfarsit pare sa-si fi gasit cu adevarat destinul. E calm, chiar l-a acceptat 100% si pe Ben, vorbind cu el precum unui amic vechi de zeci de ani. In alte cuvinte si-a gasit linistea, fiind in coltul opus doctorului. Intr-un final, mai exact inainte sa fie gasiti de vaporul lui Penny, Jack isi da seama ca macar unul dintre sfaturile lui Locke trebuie neaparat urmat si astfel reuseste in propriul stil sa-i convinga pe ceilalti ca adevaratele evenimente de pe insula trebuie pastrate secret. Daca a crezut sau nu motivele pe care le-a dat asta e alta discutie … cred ca in acest moment incepe transformarea sa la care am fost martori de-a lungul flashforwardurilor din sezonul 4 … in sfarsit Jack incepe sa intre in contact cu insula. Transformare ce va culmina cu faptul ca el e principalul sustinator al ideei ca O6 trebuie sa se reintoarca. Jack aka “The Great Escapist”, vrea sa se reintoarca pe insula … daca ii zici asta unui telespectator ce nu a vazut niciun flashforward ci doar actiunea de pe insula te trimite sa te uiti la “Tanar si Nelinistit” (sau ultimele sezoane din PB), asta dupa ce reuseste sa se opreasca din ras.

Ok, e clar ca Locke a devenit complet stapan pe sine, si-a acceptat soarta, a devenit una cu insula etc etc… dar totusi in scenele imediat urmatoare e portretizat exact ca un copil aflat in prima zi de scoala ce asteapta cu o nerabdare arzatoare raspunsuri de la invatatorul sau, in acest caz Ben. Modul in care adreseaza intrebari de incepator (culminand cu cea de final in care il intreaba pe Ben totusi cam ce ar trebui sa faca) in timp ce “The All Mighty” incearca sa puna la punct ultimele detalii inainte de plecare ne sugereaza inca indeajuns de evident dupa parerea mea diferenta uriasa dintre cei doi. Aparent Locke i-a luat locul lui Ben in inima insulei si in fruntea grupului reprezentat de “Ageless Richard”, insa cunostintele si puterea de actiune tot de partea lui Ben au ramas. Suspiciunea mea e ca Ben in aceste momente de final face tot ce poate pentru a iesi de pe insula pentru a afla exact ce a determinat aceasta anomalie, de ce s-au schimbat regulile si mai important ce trebuie facut in acest moment pentru a pune in sfarsit capat acestui ciclu infinit in care e prins. Chiar daca are lacrimi in ochi in momentul in care invarte acea roata, lucru destul de normal avand in vedere ca stie ca sunt mici sansele de a se reintoarce, isi duce pana la capat osanda, reprezentand un ultim serviciu adus insulei.

Am tot amanat acest subiect dar incet incet ma vad ingramadit la colt  Ok, deci avem o insula, ce facem cu ea ? Conform Lost, raspunsul nu e altul decat … o mutam! Tot ce stim e ca prin aceasta operatie insula a devenit deodata aproape imposibil de gasit si ca cel care a realizat acest lucru, Ben, a fost transportat cateva luni bune in viitor si de parca n-ar fi de ajuns, aruncat in mijlocul desertului. Exista 2 teorii principale in acest moment. Prima zice ca insula nu a fost mutata direct in spatiu ci mai degraba in timp. Totusi datorita faptului ca dupa cum bine stim Pamantul nu sta pe loc, o excursie de cateva luni in viitor ar schimba si pozitia geografica a acelui obiect. Desi acest lucru ar explica de ce Ben a calatorit si el in viitor si a fost aruncat in mijlocul desertului (ce totusi se pare ca nu e coincidenta deoarece imediat a dat de Sayid) nu explica cum o insula se poate desprinde de pe scoarta terestra sau cumde nu a existat niciun tsunami ca rezultat al dislocarii unei mase gigantice de pamant. A doua teorie pare mult mai interesanta si plauzibila. Din cate stim noi, e posibil ca insula nici macar sa nu ocupe loc pe Pamant. Tot ce stim e ca undeva in oceanul Pacific, exista o carare micuta ce urmata precis (cursul 305) duce spre insula. Astfel, de ce mutarea sa nu fi fost doar o resetare a acestui drum … drum ce a aparut imediat in alt punct de pe Terra. Aceasta ipoteza ar explica mai toate dilemele, dandu-ne in sfarsit un motiv clar de ce insula a reusit sa ramana ascunsa de ochii lumii atata timp.

Alt aspect interesant al “There’s No Place Like Home” e faptul că povestea unui personaj a ajuns 100% la sfârşit. Nu se întâmplă prea des acest lucru, mai ales cu un caracter principal precum Michael. Sunt sigur că pentru toţi povestea lui Michael din ultimele episoade a reprezentat un punct de interes şi după părerea mea scenariştii au făcut o treabă extraordinară în încercarea de a-i oferi personajului o ieşire pe uşa din faţă din Lost. Confesiunea lui Sun de la sfârşit a întregit procesul de “curăţire” prin care a trecut noul Michael. Ciudat e faptul că tatăl lui Jack i-a dat dezlegarea (”You can go now.”) şi nu Libby sau Walt. Nu înţeleg exact ce au vrut scriitorii să ne sugereze prin asta. Deci e clar, Michael e mort şi îngropat, Lost-ul e pierdut pentru el. Şi dacă tot am ajuns la moartea sa … nu-i aşa că e extraordinar că în sfârşit am văzut într-un film o bombă ce nu a putut fi dezamorsată ?  Mie mi se pare o performanţă demnă de notat si bomba ar trebui cu adevarat felicitata. Ciudat mi s-a părut faptul că după explozie, cei din elicopter (în special Jack) nu au sărit în ajutorul eventualilor supravieţuitori, Jin intrand in aceasta categorie. Probabil Sun la Jack s-a referit când i-a zis propriului tată că 2 oameni sunt de învinuit pentru moartea soţului său.

Dacă Jin e mort sau nu e greu de anticipat. Sau ar fi greu de anticipat dacă nu am mai fi văzut vreodată un serial made in USA  Dacă e să ne luăm după indicii, cele 2 variante sunt în echilibru perfect. Trebuie să fie în viaţă pentru ca moartea lui Michael să nu fi fost în zadar şi pentru ca Sun să aibă motiv de a reveni pe insulă. Însă în acelaşi timp, dacă e în viaţă, unde s-a ascuns timp de 3 ani? … deoarece nu s-a teleportat odată cu insula şi nici nu a fost găsit de nimeni, caz in care Sun ar fi aflat cu siguranţă. Părerea mea că răspunsul va fi exact conform raportului de indicii şi anume Jin mai e “în viaţă” doar pe insulă, ori ca spirit colindător gen tatăl lui Jack ori în carne şi oase, fiind păstrat de insulă pentru viitor. E doar o ipoteză, nu prea ai cum să ştii ceva când e vorba de Lost … vom afla probabil în sezonul 5.

Cât despre FFs, putem spune că tema centrală a acestora de-a lungul întregului sezon a fost convingerea membrilor O6 să revină pe insulă. A început cu vizita lui Charlie la Hurley, a continuat cu recrutarea lui Sayid, erodarea lentă a lui Jack şi a culminat cu ceea ce am aflat în acest final … Locke (sub pseudonimul Jeremy Bentham) îi vizitase pe Jack şi Kate cu câteva săptămâni înainte să moară. Şi pentru prima oară în serial, Locke chiar a reuşit să-l convingă pe Jack că are dreptate.Desigur, a avut de înfruntat o versiune a lui Jack deja slăbită şi confuză, însă totuşi încă era Jack. Cum Sun se pare că şi după 3 ani încă e interesată de insulă (dovadă întâlnirea sa cu Widmore) … singura problemă va fi aducerea lui Kate ŞI a lui Aaron. Extrem de ciudată apariţia lui Claire, care contrar tuturor încercărilor insulei de a=si reinsusi naufragiatii, o atenţionează pe Kate să nu cumva să se apropie cu Aaron de acel loc. Sunt curios dacă tânăra fostă mămică acţiona în numele său, al insulei sau a unei alte entităţi deocamdată necunoscute noua.

Ahh şi am ajuns şi la cuplul meu favorit. După cum am mai zis, aş vrea din tot sufletul ca fiecare episod să aibă parte de o reunire Des + Penny … aceste momente sunt pur şi simplu magnific jucate de cei doi. Pe lângă rolul evident pe care reintregirea cuplului l-a avut, ar putea însemna că mai nou Des a ajuns de partea opusă a baricadei în comparaţie cu Ben. Ştim bine promisiunea acestuia faţă de Widmore senior şi cum totodată îl ştim şi pe Ben şi am văzut cât de mult a însemnat moartea lui Alex pentru el, mai mult ca sigur că are de gând să treacă la fapte. Om trăi şi om vedea.

Cam greu să ne dăm seama ce ne aşteaptă în viitorul sezon, însă de un lucru putem fi siguri … vom avea parte de mult Locke chiar daca ne-a fost prezentat in sicriu. Am fost avertizaţi de faptul că pe insulă s-au petrecut lucruri extrem de urâte după plecarea lui Ben şi considerând poziţia ocupată de John, sigur a fost în centrul acţiunii. În afară de asta, Daniel, Charlotte şi Miles vor fi transformaţi încetul cu încetul în veterani ai insulei, alăturându-se lui Sawyer. Cât despre Juliet, sper să aibă un rol mai important în “marea ordine a lucrurilor”, acest sezon fiind în cel mai bun caz personaj secundar. Da ştiu, ştiu, a avut episod centrat pe ea (cică) … dar dacă vă uitaţi mai atent a fost doar încă un episod despre Ben. Nu ştiu cât de mult va dura încercarea celor din O6 de a se reîntoarce pe insulă însă cu siguranţă şi acest lucru va fi una din temele centrale ale sezonului 5. Nu putem decât să aşteptăm şi să speculăm 

—————————–

Cand e sa fie belsug… apoi este  Dupa ce a trecut o saptamana fara niciun articol, iata ca acum avem 2 ! Nicio problema, mai e mult pana la urmatorul episod din Lost, din 2009. Un articol la fel de detaliat, scris de al vostru biotudor

Început de comentariu. Recunosc, am citit comentariile voastre înainte de a scrie, deoarece am fost plecat din oraş, neavând acces la net pentru mai bine de o săptămână. M-am retras puţin pe “insula” mea…Aşadar…

Insula s-a ascuns… trăiască Insula. Multă dinamică, romantism, mistere rezolvate de ochii privitorului şi nicidecum de-ai noştri, care le intuiam demult. Dar cine sunt şi ce a mai rămas din cei care ne ţin cu sufletul la gură?

Ben – stăpân al destinelor insulei, în cele din urmă tată, cu reacţii emoţionale fireşti, capabil de sacrificii majore pentru a se răzbuna pe Widmore. Cu riscul de a nu mai putea reveni pe insulă. Nu de unul singur. Probabil va profita de labilitatea şi regretele lui Jack şi eventual ale celorlalţi pentru a reveni la prima (sau unica sa) dragoste – insula.
Locke – zis Jeremy Bentham – dar cine e Jeremy Bentham – wiki ne explică faptul că JB a fost jurist, filosof şi refomator social, fundamentând curentul utilitarist. Adică cel care a susţinut că valoarea morală a unei acţiuni e determinată de contribuţia la folosul public general, prin maximizarea profitului unui grup social. Un fel de precursor al socialismului utopic. Adică doar o parte din Locke, partea care poate părăsi insula, lăsând-o fără un lider aparent. Se va găsi o cale prin care Locke să părăsescă insula, pentru a-i cere lui Jack să revină, aşa cum a insistat să nu plece. Locke e imaginea destinului, aşa cum Jacob e imaginea insulei.
Jack – rămân la părerea că e un tip labil, că deciziile pe care le-a luat ca şi chirurg sau ca şi lider de grup sau de familie sunt consecinţe ale labilităţii sale. Va fi urmărit de relaţia cu tatăl său prin apariţiile sale pe insulă, până ce se va hotărî dacă va trăi sau nu în umbra lui. Până va gusta din adevărata pâine amară a altruistului.
Sawyer – îi cere lui Kate să aibă grijă de fiică-sa – de asta sunt convins. La fel de convins sunt de faptul că vedea în Kate singura mamă posibilă pentru urmaşii săi. Un tip adevărat, hotărât, energic, cu bunele şi relele lui, cu prea puţine argumente de a dispărea din storyline. La fel ca şi în realitatea noastră – descurcăreţul care pluteşte şi supravieţuieşte evenimentelor despre care crede şi nu cercetează.
Michael – moare pe cargobot – singurul despre care sunt convins că va reveni numai episodic, pentru a mai bântui pe careva. Nu l-a regretat nimeni, în afară de Walt şi poate de Jin (care probabil a supravieţuit exploziei)
Sun – suferă necesara transformare în mamă responsabilă, care-şi transformă viaţa în scop al reîntregirii familiei. Îl va vâna pe Widmore până îl va regăsi pe Jin.
Miles – ştie destul de bine ce e cu roşcata. Ştie că s-a născut pe insulă, ştie multe despre ceilalţi şi consumă liniştit arahide, din acest motiv. Dar Rose îl simte. E puţin vodoo între cei doi.
Desmond şi Penny – o picătură de romantic într-un ocean electromagnetic poate aşa se explică şi impactul atenuat al aeronavelor cu apa.
Sper ca şi voi ca mister Faraday să ne ţină atenţia trează cu fazele sale de fizicilă şi în sezoanele următoare. Era singurul care înţelegea ce se întâmplă cu insula privită, aşa cum mi-a plăcut să o intitulez, “the time-shifting machine”.

Datele tehnice:
1. Congelarea bateriei poate duce la încetinirea reacţiilor chimice fără întreruperea completă a circuitului, eveniment care ar fi declanşat explozia.
2. Sistemul de detecţie al ritmului cardiac aflat asupra lui Jeremy (sistem de declanşare a încărcăturii explozive de pe cargobot), putea fi păcălit cu puţină iniţiativă şi transferat rapid pe braţul lui Locke. Pentru că Ben a fost suficient de clar: Şi ce? Astfel, scopul scuză mijloacele (”I-ai ucis pe toţi cei de pe cargobot”) sau reîntoarcerile temporo-spaţiale sunt perfect posibile şi atunci nu mai contează eventualele victime colaterale. Nu doza de cinism a întrebării lui Ben m-a pus pe gânduri, ci relaţia cu misiunea extrem de precisă pe care ştia că o are de îndeplinit. Regăsirea, în Orchid a mecanismelor congelate de mobilizare a insulei.
3. Sayid l-a înjungheat pe Jeremy subaxilar, afectând probabil doar pachetul vasculonervos intercostal – numai vârful lamei era însângerat -alunecase pe o coastă: asta aşa, pentru cârcotaşi. Dacă vreţi, e mai puţin plauzibilă supravieţuirea lui Locke după ce a fost împuşcat în abdomen, chiar dacă îi lipseşte pachetul vasculonervos renal. Numai din unda de şoc produsă de progresiunea glonţului prin organism s-ar fi putut produce leziuni arteriale letale. Dar o lăsăm aşa, pentru că anatomia suferă variaţii iar noi avem nevoie de visare pentru a nu putea conta pe hazard, în sens pozitiv.
4. Ce s-a întâmplat cu insula? Probabil ceea ce s-a întâmplat şi cu iepuraşul nr 15…din categoria “azi o vedem şi nu e”. Din păcate filmul educativ se întrerupe exact atunci când era să aflăm ce se întâmplă cu materia organică, supusă efectului Casimir. Dar, vorba cuiva, ce este efectul Casimir? Reprezintă un fenomen de atracţie între două plăci metalice paralele, conductoare dar neîncărcate electric. Reprezintă o dovadă a existenţei vidului cuantic. Vidul este străbătut de unde electromagnetice fluctuante care pot determina acumularea unei mari cantităţi de energie. Dacă plăcile sunt apropiate, densitatea energetică dintre plăcile paralele devine mai mică decât cea externă şi deci negativă faţă de vidul normal. O astfel de zonă cu densitate energetică negativă ar produce mai puţine interacţiuni cu fotonii, de exemplu, permiţând străbaterea unui astfel de spaţiu cu viteză superluminică. Aşa, şi? Păi oamenii au explicat…e un fel de cuptor cu microunde în care Ben a înghesuit obiecte metalice pentru a detona peretele care separa Orhideea de punga cu antimaterie. A detonat precum Desmond anomalia electromagnetică. Şi unde e Insula? Păi e simplu: e în imaginaţia noastră…acolo unde au teleportat-o zecile de episoade şi miile de comentarii. Insula este acolo unde vrem sau acceptăm că este.
5. Viteza cu care vasul lui Penny ajunge la insulă exact când aceasta dispare copie destul de jalnic finalul din Insula Misterioasă.
6. Nu mă pot împiedica să nu văd în serial şi o propagandă a renunţării la combustibilii fosili în favoarea energiei electrice, a câmpurilor electromagnetice şi a făcliilor. Atenţie, vegetarieni, venim! (sorry, era doar o glumă).

De fapt, ceea ce ne adună în jurul acestui serial este nevoia de a înţelege ce este insula, de a-i înţelege conţinutul şi menirea. Insula nu e decât ceea ce dorim noi să facem dintr-însa. E o perpetuă întrebare în care e cuprinsă majoritatea răspunsurilor. Cele la care avem acces, putându-le da singuri. Insula este, sau mai exact a devenit, refugiul spiritului fugarit de materie, acea regiune în care nu miracolele, cum ni se spune textual, sunt posibile, ci în care regăsirea defazată a ideaţiei reprezintă un scop. Insula e locul unde ne putem naşte oricând, ca rod al hazardului alimentat de cercetări iscoditoare, e locul unde celulele uită să îmbătrânească, fără a uita scopul în care au fost zămislite/generate. Insula reprezintă capriciul schimbării de dragul unicităţii. Unicat e modul de a ne fi prezentată ca materie când plauzibilul şi raţionalul ne povestesc despre imaterialitatea ei. Insula e o definiţie. A adevărului compus din minciuni necesare. A caracterelor definite pe marginea mesei la care se joacă ruleta rusească. Insula este o navă încărcată de ipoteze, teorii la limita relativităţii şi fizicii cuantice. Nu verificarea în masă a acestor ipoteze ne va aduce liniştea, căci insula reprezintă perpetuarea neliniştii însăşi. E un mijloc de locomoţie pentru cei care s-au plictisit de bătrânele trei dimensiuni. E un instrument educaţional pentru “les bons entendeurs”, pentru călătorii în timpul pierdut şi regăsit al lui Proust. Iar Ben a fost la cârma ei, plimbând materia spre antimaterie, particulele spre antiparticule. Ben nu va putea reveni pe insulă decât atunci când îşi va fi regăsit liniştea interioară, zdruncinată de pierderea fiicei sale. Noi ne vom regăsi oare aşa cum am fost când am văzut episodul pilot? Sau vom fi devenit mai mult decât simpli fani, traducători sau bloggeri? Vom fi mai educaţi? Mai spontani? Mai pregătiţi pentru crizele ecologice preconizate de lipsa noastră de responsabilitate? Un lucru e sigur…nu vom mai fi aceiaşi, vom fi cu 100 de milisecunde mai înţelepţi sau mai nesiguri, iar 100 de milisecunde pot însemna orice. Ne vom regăsi spiritul în sicrie plânse de alţii, ne vem plimba trupul prin colbul incomensurabil al puterii, erosului sau depresiei, ne vom delecta intelectul cu dialoguri spumoase. Ca valurile care scaldă plajele insulei din noi. Depinde doar de noi cum ne-o vom face comună pentru ce-a mai rămas din ea.