Folclorul si basmele au servit drept furaj narativ timp de secole, daca nu chiar pentru perioade mai lungi. Intelese universal si atemporale, nenumarate fragmente ale povestilor populare cutreiera constant in timp si in mass-media. Stimata regizoare letona Laila Pakalnina adapteaza si reinterpreteaza cu usurinta povestea Albei ca Zapada in cel mai recent proiect al ei, „In oglinda” cu o tendinta formalista fascinanta.
Pakalnina traduce povestea in vremurile narcisiste actuale ale inchinarii corporale obsesive si de prisos. In cadrul unic al regizorului, tatal si mama vitrega a Albei ca Zapada conduc un centru de CrossFit, unde antrenamentele transpirate si corpurile extenuate sunt mijloacele de existenta si munca lor de zi.
Inevitabilul conflict cauzat de gelozie ia nastere intre fiica acrobatica si mama vitrega egoista, obsedata de performanta. Ceea ce face pata dintre cei doi nu este vanitatea infama a mamei vitrege, desi complexul de inferioritate alimenteaza antagonismul. Conspiratia sociopatica a mamei vitrege este alimentata de furia ei ca baiatul reuseste sa o bata intr-un concurs de burpee.
Intorsaturile o duc pe Alba ca Zapada la o sera a celor Sapte Tipi, un grup de sportivi nelinistiti. Complotul urmeaza cursul general, in timp ce mama vitrega efectueaza o serie de tentative de asasinat, in timp ce Alba ca Zapada este mereu readusa la viata prin acte de salvare ciudate. Intre timp, tatal ei ii insoteste pe marinari intr-o excursie trista.
In ciuda povestii centrale a uciderii intentionate a copiilor, In oglinda mentine un ritm rapid, umor si glume. Ceea ce diferentiaza versiunea lui Pakalnina de adaptarea mai conventionala este cinematografia si punerea in scena. Ambele adapteaza forma pentru a se potrivi cu substanta povestii, bazandu-se pe motivele centrale ale narcisismului si obsesie de sine. Cu toate acestea, ar fi mult mai dificil sa obtineti o nota cinematografica unica intr-un format de lungmetraj fara experienta anterioara.
Proiectul anterior al lui Pakalnina a fost un documentar despre procesul de fabricare a unei linguri mici de plastic cu titlul Simplu Spoon . Este nevoie de cunostinte considerabile pentru a atrage atentia publicului asupra unui subiect destul de banal, cum este facuta o bucata mica de plastic. Si este nevoie de o indemanare si mai mare pentru a obtine rezultatul care ar hipnotiza si captiva publicul.
„In oglinda” este filmat in intregime ca un film selfie, un lungmetraj care consta in intregime dintr-un mozaic de mesaje selfie. Personajele se filmeaza ca si cum ar crea emisiuni pentru canalele lor de socializare sau o comunicare unidirectionala, fata in fata. Cu greu o noutate sau o abordare de ultima ora intr-o lume in care o astfel de comunicare este deja stabilita ca norma, desi Pakalnina experimenteaza stilul cu rezultate surprinzatoare.
La inceput, forma pare putin neconventionala, iar iluzia ca actiunea se desfasoara in timp real nu dureaza suficient de mult pentru a face mai usor sa anulati neincrederea. Datorita naturii personajelor care sparg in mod constant al patrulea perete, povestirea se refera la povestire si putin de aratat in raport cu punctele principale ale intrigii.
Regizorul traduce conventia „Talking Head” a filmului documentar in film de fictiune si creeaza o atmosfera paradocumentara printr-o serie de marturii autonome, episoade lungi. Pakalnina este bine constienta de dezechilibrul izbitor dintre povestire si afisare, dar gaseste o modalitate de a actualiza formularul. In timp ce conceptul principal de naratiune a fost preluat din realizarea documentarului, abordarea de a aduce la viata experienta cinematografica si de a depasi limitarile selfie-urilor vine din practica realizarii filmelor cu un singur film.
Pakalnina si cameramanul sau Gints Berzins pun in scena si incadreaza cu atentie fiecare scena (episod), acordand o atentie deosebita evenimentelor din fundal. Al doilea si al treilea nivel al filmului sunt spatiul in care o mare parte din intriga este coregrafiata, cronometrata si filmata meticulos. In cateva momente, cascadorii devin chiar rutine vazute in arhivele noilor spectacole de circ.
De-a lungul vietii, apar puncte uscate ale naratiunii in „In oglinda”, mai ales in momentele in care este necesar sa se mentina fluiditatea povestii fara a lasa goluri mari. Cu toate acestea, regizoarea Laila Pakalnina compenseaza aceste lacune cu o structura fragmentara, cusuta cu gaguri si jocuri de cuvinte vizuale. „In oglinda” este, asadar, o reinterpretare captivanta a unui basm celebru, devenind o ciudata curiozitate formala si cinematografica.
In mod ingenios, Pakalnina a creat o poveste provocatoare, care amesteca elemente clasice cu o estetica moderna si inovatoare. Imaginile vizuale puternice si simbolurile bogate se impletesc intr-un dans poetic si enigmatic, aducandu-ne intr-o lume fascinanta si misterioasa. Fiecare cadru si fiecare secventa au fost meticulos regizate pentru a ne transmite mesajul profund al povestii.
Pe langa latura sa artistica, „In oglinda” este si o critica subtila a societatii contemporane si a consumului obsesiv de imagini si informatii. Pakalnina ne provoaca sa reflectam asupra modului in care percepem realitatea si ne conduce cu maiestrie intr-o calatorie fascinanta de auto-descoperire.
Acest film ne incanta si ne provoaca, ramanand cu noi mult timp dupa ce ecranul se stinge. „In oglinda” este o comoara cinematografica, care ne dezvaluie noi straturi si intelesuri la fiecare vizionare, dovedindu-se a fi o experienta captivanta si memorabila.
