Recenzie – „Tărâmul făgăduinţei” Chris Abani

Chris Abani, nascut in 1966, este un prozator, poet si dramaturg nigerian care a debutat la 16 ani cu un roman in urma caruia a fost arestat, la varsta majoratului, de autoritatile din tara lui sub acuzatia de tradare si conspiratie la lovitura de stat. Niculescu 20 lei, 414 p.

Pana la 25 de ani a mai intrat de doua ori in inchisoare, o data pentru spectacolele de teatru stradal pe care le dadea, experienta ce foarte probabil a fost unul dintre punctele de plecare ale romanului “Taramul fagaduintei”. Un rebel innascut…

Eroul cartii de fata este Elvis Oke, un adolescent care traieste intr-un ghetou din Lagos si care incearca sa isi castige existenta ca imitator al regelui rockului. “Spectacolele” lui au loc pe plajele orasului, unde canta si danseaza in fata turistilor, dat cu pudra de talc pe fata si imbracat intr-o tinuta care sa le aminteasca de marele star si sa-i faca sa scoata niste marunti din buzunar.

Tanarul care citeste emblematicul roman “Omul invizibil” al lui Ralph Ellison are o relatie foarte accidentata cu tatal sau, un politician ratat, scapatat si betiv, care ori il bruscheaza, ori il ignora, iar moartea mamei sale il face sa se simta singur si neinteles.

Se aciuieaza asadar cu diverse gasti de strada care il atrag spre viata infractionala a orasului, iar dintre acesti prieteni figurile cele mai marcante sunt Redemption (apelativ englezesc cu rezonante religioase – “rascumparare”, “mantuire”) si Regele (cersetorilor), seful unei grupari care face planuri pentru o alta rascumparare, cea sociala, impotriva dictaturii militare. Violentele se amesteca in naratiune cu intertextul politic – cu balansari intre parlamentar si dictatorial, cu scene de coruptie si extremism – si cel religios – cu straturile de crestinism african, a carui inocenta este pangarita de personaje ca Joseph, cel ce si-a violat fiica si l-a abuzat pe Elvis in capela.

Relatia speciala pe care Elvis o are cu bunica sa, Oye, este simbolica pentru regasirea unor virtuti reale – bunica lucrase cu niste misionari crestini scotieni – si a unei traditii autohtone africane, primitoare, pitoreasca si profunda. Aceste straturi de cultura feminina se revarsa in doua registre dominante ale cartii.

Prima e figura senzuala a matusii Felicia (alt nume crestin, simbolic), ce induce o tensiune erotica in relatia sa cu protagonistul si astfel face cartea inca mai captivanta. A doua este abundenta de retete traditionale nigeriene, care oricat de apetisant ar suna (poetic si nuantat traduse de talentatul Bogdan Nicolau), nu pot fi incercate de noi, pentru ca nu prea gasim nici igname, nici ulei de palmier.