Fantasy este unul dintre cele mai fascinante si apreciate genuri, dand nastere la universuri si lumi unice. In genul fantasy sunt incluse adaptari dupa povesti si basme, lumi cu vampiri si vrajitoare, calatorii in timp, demoni si alte aspecte ale supernaturalului.

Indiferent de universul prezentat, aceste seriale se bazeaza pe lupta continua dintre bine si rau, de zonele gri care pot sa apara intre aceste lumi si de valorile morale care sunt interpretate intr-un mod sau altul. Serialele fantasy sunt un mod de a evada din realitatea cotidiana, de a te identifica cu un anumit personaj fantastic si de a crede ca totul este posibil.

Daca de abia ai descoperit genul fantasy sau vrei niste idei pentru vizionarile urmatoare, atunci descopera topul 5 al celor mai bune seriale fantasy.

Charmed (1998-2006) 8 sezoane

Cu peste 7,7 milioane de urmaritori, serialul “Charmed” a “fermecat” cu siguranta viata multor persoane. In prim-plan avem trei surori cu puteri magice, considerate vrajitoare bune, care se afla intr-o continua lupta cu fortele malefice. Prue, Piper si Phoebe au fiecare cate o abilitate speciala, de la levitatie, premonitie la inghetarea obiectelor si persoanelor in timp. In primul sezon cele trei surori se lupta din rasputeri sa faca fata atacurilor fortelor raului, prin diferite aparitii ale demonilor si vrajitorilor rai.

Un serial magic din toate punctele de vedere, care ne prezinta viata aparent obisnuita a trei tinere, care invata pe parcurs ca au de indeplinit un destin mult mai maret decat si-ar putea imagina.

Game of Thrones (2011-2019) 8 sezoane

Un alt serial urmarit de milioane de spectatori din intreaga lume, Game of Thrones a reusit sa se pozitioneze pe un loc fruntas in preferintele multora. Serialul este inspirat din seria A song of Ice and Fire scrisa de George R. R. Martin, punctul central fiind lupta pentru putere in vederea ocuparii Tronului de Fier. Astfel in tinutul Westeros incep adevarate lupte sangeroase, comploturi, crime, abuzuri intre principalele regate, conduse de un singur scop: controlul suprem asupra intregului tinut.

Nu se pune foarte mare accent pe vraji si magie, dar universul este unic din punct de vedere al raporturilor dintre membrii aceleasi familii, cazurile de tradare si crimele care se tin lant de-a lungul celor 8 sezoane. Un serial captivant, care ne arata cum lupta pentru putere duce la dezumanizare, aliante periculoase si tradarea persoanelor iubite.

Supernatural (2005 – prezent) 14 sezoane

Unul dintre cele mai urmarite seriale fanatsy ale tuturor timpurilor, Supernatural isi continua aventurile chiar si in prezent. Povestea incepe cu reuniunea dintre cei doi frati, Sam si Dean Winchester. Trecutul acestora este umbrit de moartea suspecta a mamei, pentru ca 22 ani mai tarziu sa se afla in cautarea tatalui disparut. Tatal este un cunoscut vanator de fiinte  suprananturale malefice, cei doi frati calcand pe urmele acestuia. Cei doi pleaca intr-o calatorie lunga, in incercarea de a-si gasi tatal disparut si de a elucida misterul mortii mamei lor.

De-a lungul calatoriei ajung sa puna in practica tot ce au invatat de la tatal lor si salveaza numeroase vieti nevinovate din mainile vrajitorilor, demonilor sau fantomelor. Serialul este mai mult un dark fantasy, cu situatii bizare si pline de mister, care captiveaza inca de la primul episod.

Once upon a time (2011-2018) 7 sezoane

Once upon a time prezinta o reinterpretare unica a numeroase basme, povesti si personaje fantastice. In primul sezon facem cunostinta cu viata obisnuita si aparent normala a locuitorilor din Storybrooke. Insa vom descoperi mai tarziu ca acesti locuitori nu sunt decat personaje de poveste, care obisnuiau sa traiasca impreuna, intr-un taram fantastic, Enchanted Forest. Manata de furie si gelozie, Regina cea Rea arunca un blestem pentru a-i pedepsi pe Alba ca Zapada si Fat-Frumos. Toate personajele ajung in acest oras din lumea reala, fara sa mai aiba niciun fel de amintire cu privire la viata originala.

Planul incepe sa se destrame din momentul aparitiei Emmei Swan (fiica pierduta a Albei ca Zapada si Fat-Frumos). Pe parcursul celor 7 sezoane avem parte de aparitia unora dintre cele mai iubite sau detestate personaje din povesti, invatam ca magia are intotdeauna un pret si ca raul se poate preschimba in bine.

The Good Place (2016 – prezent) 4 sezoane

Un serial mai recent, dar cu o popularitate din ce in ce mai mare, “The Good Place” reinventeaza ideea de rai si iad, avand la baza lupta dintre bine si rau, dar si puterea de transformare a omului intr-o versiune mai buna. Personajul principal, Eleanor Shellstrop moare si ajunge intr-un loc numit The Good Place unde este intampinata de Michael, arhitectul acestei comunitati, care se vrea a fi o versiune a raiului. Totul insa pare ciudat pentru Eleanor, care constienta de faptul ca nu prea avea cum sa ajunga intr-un astfel de loc, tinand cont de viata ei de pe pamant, ajunge sa descopere cine este Michael cu adevarat.

Scopul crearii acestui loc ideal este cu totul altul, fata de cum ne-am imaginat si alaturi de Tahani, Chidi si Jason alte personaje cheie ale acestui univers, Eleanor ajunge sa lupte pentru binele intregii umanitati.