Ne aflam in regiunea istorica Smoland, printre pustiile reci si umede ale Europei de Nord. Naratoarea noastra, Fransiska Werner, este o tanara casatorita recent cu Lars Anders Werner, medicul din regiune pe care il numeste Bear, un barbat mai in varsta decat ea, oarecum nepoliticos, dar amabil.
Amandoi se muta la Rosenvik, un loc in care se vor bucura linistiti de viata lor de proaspat casatoriti, o liniste care va fi intrerupta de sosirea unui strain misterios, despre care comunitatea speculeaza despre originea, identitatea si trecutul sau.
Vecinii lui Fredrika Bremer mi-au atras atentia pentru ca in rezumatul ei se spune ca Elizabeth Gaskell a spus ca Charlotte Bronte, cand a citit acest roman, a crezut ca oricine o va citi pe Jane Eyre ar crede ca cel mai batran dintre sotii Bronte ar fi prins ideea din acest roman. Si acum ca l-am citit, cred ca este adevarat ca ambele romane impartasesc elemente similare, dar nu as indrazni sa spun ca una ar putea fi o copie a celeilalte, mai mult, cred ca ambele sunt diferite, interesante in felul lor propriu si mai ales transgresiv.pentru vremea in care au fost scrise. De asemenea, intrucat Jane Eyre m-a fascinat, m-am gandit ca citirea acestui roman va fi un succes. Si asa a fost. cu veciniiMi s-a intamplat acelasi lucru ca si cu aia: in timp ce povestea se desfasoara incet la inceput, cam de la putin mai mult de jumatate, ritmul este mult mai usor si te trezesti cufundat in reteaua pasiunilor, nenorocirilor si bucuriilor vietii. .comunitatea din jurul Fransiska.
Titlul romanului se refera la seria de personaje care va insoti casatoria Werner: din ma ch e re mere, mama vitrega a lui Bear, o femeie mandra si oarecum autoritara dar cu o inima buna asupra careia ii cantareste o mare povara care ii innegreste existenta si care va trebui sa invete si puterea iertarii, Ebba si Jane-Marie, cumnatele Fransiskei, Stellan, varul nebun al lui Oso sau Serena, dulcea si angelica Serena, vecina comunitatii si nepoata uneia dintre cele mai indragite familii ale comunitatii, cuplul Dahl, asupra caruia va cadea mare parte din poveste. Si asa cum va puteti imagina, la un moment dat in istorie, viata multora dintre ei se va impleti intr-un fel cu cea a strainului misterios.
Ceva de evidentiat despre roman este ca este scris sub forma unei epistole: Fransiska ii scrie Mariei, o veche prietena, care locuieste departe de ea si astfel, in detaliu, o face participanta la existenta ei prin intermediul unor scrisori plina de descrieri ale ei de zi cu zi, ale relatiilor cu soacra, sotul, temerile si preocuparile ei.
Cred ca scrisorile Fransiska sunt punctul culminant al acestui roman, intrucat prin ele naratorul se conformeaza cu noi ca un fel de prieten care ne spune secretele ei si sincer, acel fapt a fost ceea ce a facut-o sa simta multa tandrete fata de ea, care empatizeaza. mult cu naratorul si impartaseste opiniile si impresiile ei fata de anumite personaje. Am simtit aceeasi tandrete fata de cuplul Werner, fata de ma chere mere, cuplul Dahl… Pe de alta parte, desi epistola este modul general de naratiune, autorul introduce si cateva voci mai narative, care vor ajuta cititorul sa inteleaga aspecte si scene ale povestii la care Fransiska nu le poate asista sau cunoaste. Una dintre aceste voci, pe care Bremer le numeste „siluete” mi s-a parut foarte curioasa si cred ca dau un sens dinamic (si din punctul meu de vedere chiar oarecum comic) naratiunii. Asadar, am simtit ca „Vecinii” mi-au facut o lectura placuta si calda, sa citesc calm si sa ma bucur de ea incetul cu incetul.
Ori de cate ori termin o carte imi place sa investighez despre ea si despre autoarea, Fredrika Bremer. Am descoperit ca a fost o lupta ferventa pentru drepturile femeii, dar am gasit foarte putine informatii despre „Vecinii”, fapt care ma intristeaza de cand am mentionat mai devreme, acest lucru este deosebit de transgresiv pentru vremea respectiva. A fost publicata in 1837 si prezinta femeile ca fiinte cu autonomie, decizie si autoritate. Este adevarat ca sunt condusi inevitabil catre iubire, dar nu acest fapt ii defineste, mai degraba au propria lor personalitate si sunt stapanii propriului destin. Deci, acesta este mesajul cu care am ramas la sfarsitul romanului: ca impacarea este uneori posibila si ca in „Vecinii”,la mijlocul secolului al XIX-lea, au existat autori precum Fredrika Bremer care au facut sa conteze si vocile femeilor si este o carte pe care o recomand cu caldura sa o adaugati in booklist-ul dumneavoastra.
