Recenzie – „Al zecelea om” Graham Greene

Pe langa carti de mare greutate in istoria literara, Greene a scris si scenarii de film si de televiziune, dintre care doar unele erau ecranizari ale operelor sale literare. Romanul de fata a avut o traiectorie inversa celei obisnuite, insa.

A inceput in 1937 ca o idee de scenariu, care a fost extinsa in anii ‘40, cand Greene lucra pentru studiourile MGM. Dar pana la urma filmul nu s-a facut si scenaristul a uitat de propriul script pana tocmai in 1983, cand a primit o scrisoare de la un necunoscut: Anthony Blond, care tocmai cumparase drepturile de la MGM si il ruga sa dezvolte scenariul si sa-l publice ca roman.

Abia dupa aceea, cartea a devenit in sfarsit film, avandu-i ca protagonisti pe Anthony Hopkins si Kristin Scott Thomas.Intr-o inchisoare nazista din Franta, in care se afla 30 de detinuti, gardienii nemti dau un ordin de decimare. Prizonierii trag la sorti, iar unul dintre cei trei care urmeaza sa moara este Chavel, un avocat bogat.

Acesta, cuprins de o disperare sora cu nebunia, isi ofera toata averea celui care ii va lua locul. Accepta Janvier, cu conditia ca tot ce are Chavel sa ajunga in posesia mamei si surorii sale. Asa ca dupa razboi, Chavel se intoarce acasa, unde le gaseste stapane pe mama lui Janvier si pe sora acestuia, Therese.

Intra in slujba lor ca servitor, luandu-si numele de Charlot, dar are marea surpriza ca nu peste mult timp sa apara in aceeasi casa si Carosse, un impostor care pretinde a fi el Chavel. Cum, intre timp, Chavel s-a indragostit cu adevarat de fata, vede in salvarea ei de intrigile impostorului un divin prilej de a-si rascumpara lasitatea din inchisoare.

Textul isi pastreaza lejeritatea si profunzimea dialogurilor tipice unui scenariu, cu inserturi descriptive si de analiza psihologica evident ulterioare, mai asezate, pe care traducatoarea Anca-Gabriela Sirbu le reda inteligent si adecvat.

Romanul propriu-zis este urmat de un “Cuvant al autorului” ce contine si alte doua schite de scenariu, descoperite tot tarziu si despre care scriitorul spera ca poate vor fi si ele revalorizate de cineva, mai ales ca izvorasera din aceeasi nevoie naturala de bani ce nu-i iarta uneori pe scriitorii mari si mici deopotriva. Sunt palpitante si pot fi proiectate pe ecranul mintii, pe gratis.