Maica-mea are o vorba, destul de cunoscuta in popor, de altfel : ‘Daca asa a fost sa fie…’. In viata de zi cu zi, cu totii incercam sa ne pazim de tot felul de ‘dusmani’ reali sau inventati, ne vaccinam impotriva bolilor, mancam sanatos, facem sport, cheltuim o avere pe locuinte in zone ‘bune’, pentru ca progeniturile noastra sa beneficieze de un anturaj elitist, de o educatie buna. Si totul pare sa functioneze, pana intr-o zi cand, conducand regulamentar masina familiei, in drum spre munte, un tir ne loveste frontal. Bum, 4 morti. Si-atunci, cum sa nu te intrebi daca tot ceea ce faci mai conteaza vreun pic, daca merita cu adevarat sa muncesti atata, cand o astfel de nenorocire ti se poate intampla oricand. Fara nici un fel de anunt prealabil, fara vreo notificare scrisa.
Ei bine, cam asta am inteles eu din moartea lui Amber. Adica, fata asta a muncit si a luptat ca sa fie doctor. Un doctor bun, chiar foarte bun, daca ne gandim ca a fost printe ‘finalistii’ noii echipe a lui House. A muncit si s-a agitat si a facut tot ce-a stiut sa faca pentru pacienti. A jucat murdar, uneori, dar scopul scuza mijloacele, nu ? Apoi l-a gasit pe Wilson si, in sfarsit, parea ca se umanizase. E drept, nu in sensul de ‘gospodina care-si asteapta sotul cu masa pusa’, dar se vedea ca e fericita. Si ce i se intampla ei ? Raceste. Da, o amarata de raceala (gripa, pentru exactitatea medicala), manifestata prin doua stranuturi. Si ce face orice doctor bun cand e racit ? Ia niste pastile, logic. Ca doar n-o sa-si imprastie secretiile pe pacienti. Eh, si ia Amber a noastra niste pastile pentru gripa. Totul clar, nimic anormal. Pana cand, printr-un concurs de imprejurari, ajunge sa-l ‘ridice’ pe House dintr-un bar. Dupa care ajunge in acelasi autobuz cu el. Dupa care, bum, moare (da, nu imediat, dar oricum…). Intrebare pentru un milion de dolari: cine e de vina?
Presupun, asadar, ca intrebarea asta si-o va pune si Wilson in sezonul urmator, el fiind cel mai afectat de moartea lui Amber. O ‘moarte stupida’, cum ar fi ea numita daca ar aparea la stirile de la ora 5 si, mai ales, o moarte pe care nimeni n-a putut-o impiedica. In ciuda eforturilor depuse, in ciuda faptului ca Greg si-a riscat propria viata de doua ori – o data ca sa-si aminteasca cine era cu el in autobuz si o data cand a acceptat sa-si ‘trazneasca’ creierul (asta ca sa nu mai vorbim de faptul ca a ramas in spital, desi toata lumea ii recomanda sa se odihneasca, avand in vedere contuziile suferite), in ciuda chiar a softness-ului de care House a dat dovada, adoptand strategia sugerata de Wilson, in loc s-o trateze pe Amber ca pe un pacient obisnuit. In ecuatia acestui episod intervine, asadar si factorul prietenie, reactiile lui House fiind vizibil influentte de relatia sa cu Wilson.
In plan secundar, 13 este (poate prea) afectata de cele intamplate cu fosta ei colega, probabil ca scenaristii au vrut sa sublinieze asemanarile intre ea si Cameron, demers pe care nu pot sa spun ca-l apreciez in mod deosebit – speram sa fie mai bine individualizata dr. Hadley, dar n-a fost sa fie. O alta paralela notabila intre cele doua se refera la refuzul acestora de a-si confrunta posibilele probleme de sanatate – va mai amintiti cand Cameron nu vroia sa-si faca testul HIV iar House a ‘ajutat-o’ ? Si 13 trece printr-o experienta asemanatoare, cedand, intr-un final glorios, insistentelor sefului sau si facandu-si testul pentru Huntingon. Al carui rezultat este pozitiv, in caz ca va intrebati. Si, nu in ultimul rand, tot in plan secundar, ipoteza unei relatii Cuddy-House pare din ce in ce mai palpabila. Adica, prieteni-prieteni, dar cadrele finale cu Lisa si Greg sunt, cel putin dinspre partea ei, foarte graitoare.
Asteptarea asta o sa ne roada…
