Un episod care incepe genial cu inca o farsa suprarealista a lui Jim pe seama lui Dwight. “Oh, hello Mutter. Good news. I have married. Tell Vater.” Asta e caviarul umorului de televiziune. Tocmai pentru ca a fost un episod uimitor, n-are rost sa va plictisesc cu sinopsisul, asa ca am sa scriu lucrurile asa cum imi vin in minte.
Pentru inceput trebuie spus ca povestea Kevin/Holly e probabil cel mai amuzant lucru care a aparut pe tv anul acesta. Scene jucate perfect de Brian si de nou-venita nominalizata la Oscar, Amy Ryan. Cum sa NU creada biata femeie ca are de-a face cu RainMan, cand Kevin are o adevarata dilema in privinta napolitanelor de 75 de centi (si un nasture)?
Ar mai fi Ryan care e arestat pentru frauda – si karma isi face treaba inca o data punandu-l pe wunderkind la locul lui. L-o fi turnat Jim? Si Phyllis care face o treaba grozava ca sefa a comitetului de planificare a petrecerilor, sfidand-o inca o data pe Angela, caruia nu-i lipseste decat o matura pe care sa zboare. Apropo de Angela…wow. Se logodeste cu Andy printr-un ok cu jumatate de inima si ceva mai tarziu si-o pune cu Dwight in birou. Nu e foarte catolic din partea ei, nu? Ramane insa scena in care Dwight recunoaste atat de firesc : “It’s my own fault!” – e un moment unic aproape in istoria serialului, cu un Dwight mai degraba sensibil, decat caraghios.
Creed n-a avut decat o scena dar cat de geniala a fost. Mosulica care isi terminase treaba cu luni in urma, acum nu-si mai aduce aminte nici cu ce se ocupa de fapt. Bravo tataie!
Si ajungem la Michael si femeile lui. Intre noi fie vorba, mi-ar placea foarte mult ca acest episod sa fie candidatura lui Steve Carrell pentru un Emmy pe care il merita cu prisosinta. Michael pare sa-si fi gasit sufletul pereche (femeia vorbeste Yoda!) in Holly, tocmai versiunea feminina a lui Toby. Dar in calea fericirii lor sta o mica chestie care se afla in pantecul lui Jan. Eu as paria ca e copilul lui Michael de fapt, insa sper ca are mai multa minte decat sa se lase din nou aspirat in aceeasi relatie abuziva si nesanatoasa.
Frisca episodului au luat-o ca de obicei Jim si cu Pam. Cererea in casatorie incepe sa aduca mai degraba cu “Tanar si nelinistit” insa scenaristii trebuiau sa gaseasca un cliffhanger dupa atatea luni de pauza. Ei pareau sa aiba o relatie solida, insa acum ca Andy i-a furat “fulgerul” lui Jim si cu plecarea lui Pam la New York pentru 3 luni, lucrurile nu mai par atat de perfecte. Pana la urma ochii tristi ai lui Pam de dupa petrecere au spus totul. Imi amintesc ca unul dintre scenaristi spunea ca fiecare poate reprezenta pentru celalalt doar un catalizator in gasirea fericirii, si nu fericirea in sine.
Si asa s-a terminat un sezon care poate n-a fost cel mai bun, insa a reusit sa livereze calitate in ciuda grevei prelungite. Toata lumea tipa ca vrea umorul din sezonul 2 inapoi, insa trebuie sa intelegem ca fazele dementiale dintr-un birou cenusiu sunt limitate. Personajele trebuie sa se dezvolte, sa iasa afara, si sa ne faca in continuare sa radem. Chiar daca asta mai stirbeste din aerul mockumentary. Una peste alta, mai e atat de mult pana in septembrie…
