Incepind de azi, am sa va prezint o serie de carti pe care Millennium le-a publicat de-a lungul anilor si cite ceva despre felul in care au ajuns acestea sa fie publicate. Unele au fost un succes, altele mai putin. Toate-mi sint insa la fel de dragi.
SASE ANI DE FICTIUNI
In urma cu 12 ani am luat hotarirea sa-mi pun in opera un vis pe care il nutream inca din liceu, cind mi-a fost dat sa citesc pentru intiia oara faimoasele Almanahuri Anticipatia: acela de-a face o revista de fantasy si science fiction exact asa cum mi-as fi dorit sa citesc. La vremea respectiva hatisurile vietii antreprenoriale imi erau in proportie de aproape suta la suta necunoscute. Eram un simplu traducator si, de foarte putina vreme, redactor intr-o editura; experienta in presa aveam intrucitva, lucram la un post de radio si colaborasem la ziarele locale clujene si la recent-raposatul Jurnal SF pe timpul studentiei si dupa aceea. Nu stiam insa nimic despre latura materiala a producerii unei publicatii.
Altfel spus, eram praf in materie de marketing, distributie si alte asemenea. Aveam insa din belsug ceva ce nu mi-a lipsit niciodata: tupeu. Si mai aveam o idee foarte clara in minte despre ce-ar trebui sa contina o viitoare revista de literatura F&SF.Asa ca, profitind de o lista de adrese pusa la dispozitie de catre Dan Popescu, un om caruia fandomul romanesc nu-i va fi niciodata indeajuns de recunoscator pentru dificila sarcina de a-i fi bibliograf si om de legatura totodata, am purces prin a-mi expune intentiile celor pe care ii voiam drept colaboratori pentru revista: cei mai proeminenti autori romani de gen, fireste; pe-atunci, abia daca ii intilnisem pe un sfert dintre cei carora le-am scris. Spre surprinderea mea, mi-au raspuns mai bine de jumatate dintre cei carora le-am trimis invitatia de a colabora. Nume pe care pina de curind le citeam cu reverenta in dreptul povestirilor pe care le devoram in Jurnalul SF, in Anticipatia, in almanahuri sau in volumele de povestiri si romanele aparute cu destula generozitate in cei sapte ani care trecusera de la zarva din ’89 se entuziasmasera citindu-mi scrisoarea (da, pe vremea aceea corespondam via Posta Romana si asteptam cite-o saptamina-doua sau chiar mai mult un raspuns).
Unele dintre scrisorile primite cereau mai multe detalii privind tematica pe care doream sa o abordez, imi cereau un deadline sau se interesau de numarul de semne minim si maxim.Nestiinta mea in materie de chestiuni de bucatarie publicistica a fost norocul meu: le-am dat friu liber in privinta temei, a datei de predare si a dimensiunii textului. Iar povestile pe care le-am primit, dupa acea prima salva de mesaje, erau, mai toate, minunate… si mari! Lungimea in general abordata de publicatiile de pina atunci (JSF, Anticipatia si diversele tiparituri efemere) era cea a povestirii sau schitei. Eu primisem nu doar povestiri, ci mai ales nuvelete si chiar nuvele (aceasta clasificare fiind cea indeobste cunoscuta de catre sefistii de azi, cea luata in considerare la premiile Hugo si Nebula), indeajuns de multe pentru a umple nu un numar, ci trei!Primul numar al revistei Fictiuni a aparut in decembrie 1997 si poarta pe cotor numarul 1/1998. Speram sa fie o publicatie trimestriala, era ritmul la care speram sa pot face fata. Eram optimist, desigur. Era o perioada economica destul de dificila in sistemul editorial, banii pentru literatura erau putini si sponsorii zgirciti. Au trecut cinci luni si jumatate pina cind a aparut al doilea numar.
Apoi alte unsprezece pina la cel de-al treilea. Intre timp, cu toate sincopele in aparitie, Fictiuni a reusit sa isi creeze o baza de abonati, oameni care imi scriau sau ma sunau pentru a ma intreba, nerabdatori, despre viitoarele aparitii. In lipsa unei alternative (Anticipatia se politizase peste masura, intrase intr-un con de umbra si aparea la fel de sporadic ca si Fictiuni, Jurnalul SF era mort si ingropat, iar cea de-a doua serie post-revolutionara a Helionului nu mai aparea), Fictiuni ramasese singura revista tiparita disponibila pe piata romaneasca, un pai de care fanii romani ai genului se agatau cu ultimele lor sperante. Cu sprijinul celui mai generos Mecena de care a avut vreodata parte F&SF-ul romanesc, prietenul meu Bogdan Bucheru, cel de-al patrulea numar a aparut in decembrie 2000, la fix trei ani de la aparitia primului. Numarul 5/2001 – un numar special – a fost o solutie de urgenta pentru a publica prima (in cronologia scrierii) dintre antologiile grupului Kult.
Al saselea numar a fost tot unul special, dedicat unui autor foarte in voga la vremea aceea, Greg Egan, recent recompensat cu un Premiu Hugo, chiar pentru nuvela publicata in acele pagini. Abia cel de-al saptelea numar, iesit in mai 2003, avea sa revina la o structura similara primelor patru, in care non-fictiunea si fictiunea se imbinau armonios si cu o varietate necesara.Planuisem pentru inceputul lui 2004 un numar 8 special, dedicat capodoperei literaturii SF, DUNE, una dintre cartile mele de suflet. N-a mai fost sa fie. Pe parcurs, ambitiile mele se schimbasera, voiam mai mult, voiam o editura, voiam sa fac carti. Nici peisajul fandomial nu mai era acelasi. Intre timp, pasionatii genului descoperisera internetul si binefacerile sale. Existau de-acum e-zine puternice (Pro-Scris, Lumi Virtuale), portaluri (RoSF, SFera), liste de discutii (RoFandom, Romania SF, SF-Ro), avusese loc chiar si o conventie nationala in spatiul virtual (ocazie cu care Fictiuni fusese rasplatita cu un premiu pentru cea mai buna publicatie… un titlu mai mult onorific, cita vreme era singura candidata). La Brasov, Michael Haulica lansase versiunea pe hirtie a Lumilor Virtuale. Dupa sase ani, Fictiuni devenise doar unul dintre reperele genului…
Iar pentru mine venise timpul sa trec la urmatorul nivel.Volumul de fata este un memento al celor sase ani in care Fictiuni a fost singura publicatie tiparita din peisajul literaturii science fiction & fantasy autohton. Am strins intre copertele acestei carti doar textele autorilor romani publicati in paginile revistei pe parcursul celor cinci numere „obisnuite”. In anii care au trecut de la prima publicare, unii dintre ei (cei mai multi, de fapt) au publicat volume proprii, au devenit ei insisi repere pe harta afectiva a iubitorilor genului, altii (mai putini) s-au orientat spre alte zari (publicistice sau geografice), iar regretatul Val Antim ne-a parasit pentru o alta lume. Dar mostenirea Fictiunilor (nu reusesc sa evit folosirea acestei sintagme cliseatice) merita mai mult decit soarta uitarii.
