Supernatural s-a intors saptamana aceasta cu un episod menit sa termine ceea ce s-a inceput in Sympathy for the devil. Relatia dintre frati a ajuns la o rascruce, vorbele nu mai sunt de ajuns ca sa o readuca pe drumul cel bun, asa ca e nevoie de fapte. Din momentul in care Jess a murit iar Sam si-a reluat viata de vanator, cei doi frati au fost impreuna tot timpul, mai putin in  momentele in care tineau doliu dupa celalalt. S-au strans multe secrete, reprosuri mute si resentimente; cei doi frati au facut lucruri care intr-un final i-au adus in situatia de a pierde legatura aceea unica pe care o aveau. Isaac Watts spunea ca a invata sa ai incredere este una dintre cele mai dificile sarcini ale vietii. Sam Winchester va trebui sa invete sa aibe din nou incredere in el insusi si de-abia atunci ii poate cere fratelui sau acelasi lucru. La urma urmei, increderea nu se pierde decat o singura data, ca sa-l citez pe marele Will.

Dean, Amuleta si Impala.

Good God, y’all este episodul in care Dean Winchester renunta la  fratele sau de doua ori. Amuleta care i-a fost alaturi  aproape toata viata, din momentul in care a primit-o de la Sammy, este un simbol al iubirii pe care acesta o simte pentru fratele sau. Un simbol al familiei si al luptei lui Dean sa-si mentina familia aproape si in siguranta. Renuntand la amuleta, Dean invata sa renunte la Sam. Aflam in sfarsit povestea din spatele acestui obiect si ramanem la fel de surprinsi ca si Dean. Stiam ca acea amuleta trebuie sa aibe un rol important, dar nu stiam inca cat de important va fi. Un adevarat detector al lui Dumnezeu, la gatul unui om care si-a pierdut increderea in Dumnezeu.

Dean renunta la ea cu o strangere de inima dar o face pentru ca asa e bine. Si cum acesta nu a fost niciodata capabil sa-si exprime sentimentele cu voce tare si de data asta prefera sa braveze. Oh, great, now I feel naked. Acesta este si episodul in care il vedem pe Dean ezitand si facand o alegere cu mintea, nu cu inima. Daca inima i-a cerut  sa mearga sa-si salveze fratele din mainile asa-zisilor demoni, mintea i-a dictat sa ramana si sa-i apere pe nevinovatii prinsi la mijloc. Si Dean a ales. A stiut ca atata vreme cat va trebui sa-i poarte de grija fratelui sau, nu va putea sa fie persoana pe care restul lumii conteaza. Cei doi frati au adus Apocalipsa pe pamant si ei doi trebuie sa-si indrepte greselile. Dean deja a inceput. Sam inca nu si-a gasit calea.

Ceea ce se pare ca nu stie nici unul dintre frati dar sper sa invete in timpul in care vor sta separati, este faptul ca doar impreuna pot invinge. Dar pentru asta trebuie sa invete sa se cunoasca din nou, sa aibe incredere unul in celalat si sa-si recladeasca relatia. Cand va veni momentul sa lupte din nou impreuna, trebuie sa o faca avand incredere 100% in celalalt, ca pe vremuri. Desi nu-l poate ierta inca pe Sammy, Dean ii spune in felul sau ca  il iubeste, in ciuda a ceea ce s-a intamplat.

Intentia de a-i oferi fratelui sau mai mic Impala, singura casa pe care a cunoscut-o vreodata si cel mai de pret dar de la tatal sau, este felul sau de a-i spune lui Sam ca este in continuare fratele sau mai mic pe care il iubeste. Sam stie asta, tocmai de aceea a ales sa nu-i ia lui Dean ultima farama de stabilitate. Este felul lui Sam de a-i spune lui Dean ca-i intelege decizia. Dar felul in care mangaie Impala la plecare, dovedeste ca il doare al naibii de mult.

I said, war, huh
Good God, y’all
What is it good for
Absolutely nothing
Say it again (
Edwin Starr – War)

Rufus, Ellen si Jo s-au intors! Sunt personaje de care imi era dor si m-am bucurat sa le revad. Lucrurile s-au schimbat acum. Jo si Ellen sunt o echipa si vaneaza impreuna. Ellen ramane in continuare una dintre putinele  figuri feminine  autoritare in fata lui Dean. Iar felul in care acesta se comporta in preajma lui Ellen arata clar ca acesta o respecta. Cum de ajung toate aceste personaje impreuna? Datorita lui Rufus care investigheaza cateva semne demonice intr-un mic orasel din Colorado. Este nevoie de un mic exercitiu de gandire din partea lui Sammy si ceva cercetare din partea lui Dean si brusc, 1+1 = 2.

Demonii nu-si fac de cap prin Colorado, nu exista urme de sulf si nici cutitul lui Ruby nu are aceleasi efecte vizuale cand omoara demoni. Ca sa nu mai vorbim ca un superb Mustang rosu nu trece tocmai neobservat. La asta mai adaugam o stea cazatoare, un rau poluat, un pasaj din Biblie si o ghicitoare si aflam ca nimeni altul decat unul dintre cei patru cavaleri ai Apocalipsei, War/Razboi e in oras. Se distreaza facandu-i pe oameni sa halucineze si se da la o parte urmarind amuzat cum acestia ucid copiii altor semeni.

Dialogul cavalerului cu Sam il face pe acesta sa recunoasca pentru prima data ca, desi  dependenta fiziologica de sange de demon a disparut, aceasta  este inca o problema pentru Sam din punct de vedere mental; Sam a dat de gustul puterii absolute si a constatat ca-i place. Kudos lui Sera Gamble pentru ca a ales sa nu stearga cu buretele una din temele principale ale sezonului trecut.  Mi-a placut sa-i vad pe cei doi frati gandind la fel, desi nu erau impreuna. Amandoi au inteles ca au de-a face cu ceva mult mai puternic decat demonii si reusesc sa-i ia acestuia sursa de putere, dandu-i lui Dean sansa sa faca o referinta la Lord of the Rings:So, pit stop on Mount Doom?

Prefer sa nu ma pronunt deocamdata in legatura cu misiunea lui Castiel si astept rabdatoare sa vad cum va trata Kripke tema aceasta in show. Dar daca totusi Castiel il gaseste pe Dumnezeu, as vrea sa-i transmita mesajul lui Bobby. When you find God, tell him to send legs! Paralizia lui Bobby este rezultatul alegerii facute de acesta in episodul trecut. Nu imi place faptul ca Bobby ramane imobilizat la pat, dar inteleg alegerea lui Kripke. Apocalipsa devine mai reala pentru Winchesteri cand afecteaza persoanele pe care acestia le iubesc. Bobby va trebui sa invete sa traiasca fara picioare si in acest moment se comporta normal, ca orice alta persoana careia i se spune ca e posibil sa nu mai mearga niciodata.

Pe final de recenzie as vrea sa mentionez faptul ca acest episod ne-a rasfatat din punct de vedere musical. De la Long long way from home de Foreigner, melodie care s-a mai facut auzita in episodul After School Special din sezonul 4, pana la Spirit in the sky de Norman Greenbaum, as putea spune ca am avut parte de un playlist excelent. Sper doar sa nu se intample ca sezonul trecut cand incepand cu episodul trei ne-am cam luat adio de la muzica.

“Dean: God.

Castiel: Yes! He isn’t in heaven, He has to be somewhere.

Dean: Try New Mexico, I hear he’s on a tortilla.

Castiel: No, He’s not on any flatbread.”

“WarI’m jello shots at a party — I just just remove inhibition.”

“DeanYou’re gonna go out there again?

SamWell, crap doesn’t hit the fan with coffee breaks.”

“RufusI’m getting too old for this.”

“RufusI said stop firing! That usually means, stop firing.”

“DeanThis isn’t the ‘X’ Files pal”

“Ellen despre Jo: She may be an idiot, but she’s not stupid.”