Visez in romana veche

Totodata matematician si scriitor, Bogdan Suceava traieste in Statele Unite si nu a lipsit, de fapt, niciodata din Romania.

La Gaudeamus lansezi doua carti deodata, un roman (“Miruna”) si o culegere de articole (“Distante, demoni, aventuri”). Ce sunt, pentru tine, lansarile? Momentul lansarii e probabil cel mai potrivit pentru a aduce in discutie motivatia problemei literare, detalii despre ideea cartii, importanta proiectului pentru tine, ca autor. Am lucrat cinci ani la “Venea din timpul diez” (si nu am putut participa la lansare, pe care Editura Polirom a pregatit-o fara mine, in 2004).

La “Miruna”, volumul care imi apare la Curtea veche, m-am gandit vreme de cincisprezece ani. Mi-am dorit sa scriu despre lumea satului traditional, o lume care acum nu mai este si pe care nu cred ca o putem lasa in uitare fara sa pierdem ceva din ceea ce suntem. La lansare voi povesti despre asta, despre cat de importanta e pentru mine stilizarea literara a acestei experiente personale.

Sunt matematician, inainte de a fi roman, sau european, sau american”. Te rog sa comentezi. Daca iei in serios experienta formativa pe care matematica o implica, drumul duce pe un teritoriu unde se poate urmari la sursa ceea ce au gandit Euler, Gauss, Riemann sau Darboux. Nu mi-as fi imaginat, pe vremea cand abia incepusem sa o studiez, pe la 18 ani, ca matematica poate fi chiar atat de fascinanta si ca rolul ei formativ e atat de profund. Pentru afirmatia aceasta am o circumstanta atenuanta: am avut noroc de profesori extraordinari, atat la Bucuresti, cat si in State. Faptul ca devii matematician nu tine de acea parte a identitatii noastre cu care venim pe lume, ci e o realitate culturala la care te convertesti practicand si care isi imprima sigiliul asupra subiectelor care te intereseaza si a felului cum argumentezi.

Citez din “Distante, demoni, aventuri”: “nu intentionez sa-mi schimb limba literara”. Dupa 10 ani de trait in limba engleza, in ce limba gandesti? In romana, indiscutabil. Si visez in romana veche, cea din “Istoria hieroglifica” a lui Dimitrie Cantemir.

Meseria de cititor redevine splendida”. Ce e splendid, in meseria de cititor? Sa descoperi, uneori in mod neasteptat, carti atat de consistente incat sa te faca sa uiti de tine atunci cand le citesti.

Recomanda, prin cate o singura fraza, ultimele tale doua carti. “Miruna” nazuieste sa evoce ultima respiratie a lumii traditionale a satului romanesc, o lume care acum nu mai exista, dar pe care eu am , printr-un noroc extraordinar. “Distante, demoni, aventuri” e jurnalul unor experiente culturale si personale, multe dintre ele familiare celor care aveau in jur de douazeci de ani in 1989.

Te intereseaza viata curenta americana, in aceeasi masura in care te pasioneaza cea romaneasca? Categoric da. Ma intereseaza evolutia politicilor in domeniul sanatatii si ce poate face lumea politica pentru a imbunatati conditiile din domeniul educatiei. Ma intereseaza politica inteligenta care poate duce, intre altele, la salvarea mediului planetei sau la explorarea spatiului cosmic.

Imi place cand dezbaterile politice din spatiul american iau in serios fiecare dintre aceste teme, alaturi de subiectele importante de politica externa sau de cele economice. In politica romaneasca, ma dezamagesc oamenii politici care nu pricep cat de paguboase sunt scandalurile. Clasa politica romaneasca pare a avea ca unic scop biruinta pitica in cate un scandal de continut si importanta cel mult personala. As vrea sa vad reusind in spatiul politic idei, iar nu oameni; programe politice, iar nu partide.

De ce ti-e dor din Romania, cand esti in America? Dar invers? De multe ori, cand sunt la Bucuresti mi-e dor de stapanirea de sine si de felul inteligent in care americanii se straduiesc sa-si ordoneze vietile in asa fel incat toata lumea sa fie impacata. Ei chiar spera in mod sincer ca un astfel de punct de echilibru ar exista. Acest model cultural e greu de copiat, pentru ca-si are traditia in evolutia lumii anglo-saxone, un proces indelungat, care a durat mai bine de sapte secole.

Atunci cand sunt in America, imi lipseste Bucurestiul sambata la pranz, poezia acestui oras, imi lipsesc momentele lui (rare!) de gratie, ca de pilda finalul unui spectacol de teatru reusit, sau al unui curs reusit, sau al unei intalniri de cenaclu literar unde a avut loc o discutie inteligenta. Imi lipsesc momentele de fertila interactiune culturala prilejuita de spatiul din jurul Universitatii, acolo unde am avut norocul sa intalnesc oameni extrem de interesanti. Am fost binecuvantat cu prietenii extraordinare si cu intalniri pline de substanta in Bucurestiul acesta.