Partea a 2-a din „Strazile Groazei” din 1978 reia povestea exact de unde s-a intrerupt in prima parte, in 1994, cand Deena si Josh l-au adus pe Sam posedat in casa lui C. Berman. Ea a fost copilul supravietuitor al unui masacru de la Camp Nightwing in 1978.
Multe cunoastem deja. Cunoastem ca doar una dintre surorile Berman va supravietui la sfarsitul filmului, fapt pe care ne este adus aminte chiar la inceputul acestui al doilea film. Partea a doua acorda mult timp relatiei dintre ele si evenimentelor ce au loc intre ele. Se fac mentiuni despre dificultatile din familia Berman. Exista Cindy Berman si laserul ei, care se concentreaza pe plecarea din Shadyside, chiar daca implica compromisuri in a se adapta cu copiii din Sunnyvale. Apoi, exista sora ei Ziggy, care este mandra ca este din Shadyside si ii place sa enerveze tabara si angajatii din Sunnyvale.
Familiile Goode, Nick si Will, ii vedem, despre care stim ca vor supravietui, deoarece Nick este acum serif, iar Will este primarul orasului Sunnyvale. Povestea din partea a doua se concentreaza mai mult pe Nick decat pe Will, asa ca speram ca aceasta serie se va axa pe el in partea a treia saptamana viitoare. Will din prezent este doar o copie a orasului Kushner si nu are un impact real asupra acestei serii, la fel ca adevaratul Kushner. O lovitura de margine!
Cunoastem cum functioneaza vrajitoarea Sarah Fier; are posesia si fuga, manipuleaza si inseala. L-am intalnit deja pe Camp Nightwing Killer, alaturi de Ruby Lane, The Milkman si Billy Barker in prima parte. Aceasta poveste, evident, nu poate merge prea departe in cronologia lui Sarah Fier, sau altfel ar fi mai putini ticalosi care sa rataceasca mai tarziu.
Acest capitol se incheie si urmareste unele elemente de sex si violenta. Cu toate ca filmul ar fi fost perfect fara ciocniri violente intre adolescenti, acesta a fost un element fundamental al genului slasher atunci cand acesta a atins apogeul in anii ’80. Cu un „hopa, cati ani are toata lumea aici? Si unde sunt adultii responsabili?” – sentimentul de a te strecura in tine, asta fac adolescentii nesupravegheati, nu-i asa? Cu toate acestea, aceste scene par mai fortate decat necesar, ca o reflectare ulterioara. Ca o bifa pe vechea lista de verificare.
In ceea ce priveste violenta, aceasta este problema cu care se confrunta acest film slasher. De ce multe filme slasher care au loc in tabere au loc in zilele dinaintea sezonului de camping? Nu sunt copii prin preajma. Nimeni nu vrea sa fie ucisi in tabara. Nimeni nu ar trebui sa faca asta oricum. Stim din prima parte ca ucigasul Camp Nightwing a ucis doisprezece oameni, deci ce faci cand copiii vin in tabara si incep sa se inmulteasca? Ei bine, nu putem avea asta pe ecran acum, nu? Nu.
Deci, copiii sunt toti in spatele camerei, in timp ce consilierii sunt in ordine si stim deja din prima parte ca ucigasul de la Camp Nightwing se pricepe foarte bine cu toporul. Daca ati venit in partea a doua in cautarea sangelui, probabil ca veti fi dezamagiti de faptul ca nu se vad destui consilieri cu capatul ascutit al toporului. Relatia s-a incheiat. Cu toate acestea, este si o miscare curajoasa pentru cineasti sa aiba copii in tabara. Nu suntem siguri daca acest lucru sporeste factorul de groaza atat de mult cum au sperat realizatorii. Merita sa reamintim ca acest lucru ii va lega si va limita cantitatea de sange pe care o pot arunca pe ecran. Echipa de decoruri primeste laude pentru munca lor pe scena, dupa ce toporul cade in spatele usilor incuiate. Oricum, ar trebui sa ne descoperim palariile in fata mortii definitive. In cele din urma, avem un moment tulburator si violent, cu minte, care dureaza mai mult decat ar trebui sa fie.
Fara o deschidere exploziva ca in prima parte, este nevoie de mult timp pentru ca asasinul sa inceapa sa-si atace victimele. Acest lucru poate lasa fanii de groaza cu o nerabdare din ce in ce mai mare, deoarece Partea a doua pare sa se axeze mai mult pe povestea celor doua surori, a celor doua orase si identitatea claselor, decat pe o explozie amuzanta de violenta slasher. Exista un dezechilibru aici intre „Noi vs. Ei” si „Toti impotriva ucigasului slasher”. Dupa ce urmeaza a treia parte, revenind la originile legendei lui Sarah Fier in 1666, apare intrebarea ce semnificatie are aceasta confruntare intre orase si clase pentru povestea generala a acelei povesti. Oare seria ii face pe spectatori sa se teama de strada?
Partea a 2-a construieste mostenirea lui Sarah Fier, dar nu abordeaza nimic ce ar putea compromite Partea 3. Credem, totusi, ca partea 2 prezinta un dezechilibru evident intre drama din oraselele mici si elementul de groaza, care necesita o abordare si nici macar nu poate fi inlocuit cu o promisiune finala de „nu vor… oh, nu, nu vor”. Este un al doilea capitol putin dezamagitor in comparatie cu primul capitol plin de energie si intensitate.
